Mă (azi) nasc

Un strop de rouă și mă nasc,

la ora două și-un minut norii se rup din cer,

mă zbat să dau de soare printre vene,

nu mai respir nici adevăr, nici tine,

un corb care se va roti întreaga viață

cu ochii mei legați de cioc,

și nicio piatră

din capul meu nu mai e,

și nicio gheară care să mă țină.

Încă încerc să scap din închisoarea asta ;

cu degetul mic m-a luat din călimară

și m-a-nvelit în pergament ;

m-a aruncat dup-aia cu putere spre mai sus ca să-nvăț să scriu, că nu știam

că visele se pot sculpta în pielea mea,

că nu sunt întrebări pe care cerul să nu le poată scurge până-n creier,

să le amestece cu tine și să cadă,

să cadă,

să scrie din mine un vers născut fără cuvânt,

să mă despice cu o silabă dintr-un vers,

să-mi rupă aripile și să le coasă invers ca să nu mai pot să zbor,

să mă transforme fără voia mea în om.