1.2.3.4....

Cu palme moi, aripi de corb,

se zbate printre morți cuvântul meu, al nost’,

de veacuri și nu mai răzbate

printre atâtea bălți de sâng’,

printre dorinți lăsate la macerat peste noapte,

printre toți care luptă

cu dorul ce-apasă

de-atâtea sute de furtuni trecute cu vederea,

lăsate peste timp să putrezească

pe malul râului

care desparte

d-atâta timp pe frate

de frate și-l strânge de mijloc, și-l ține lipit,

îi spune că astăzi moare cu pușca pe umăr,

cu gândul la noi,

se scapă de frică

de la balconul apartamentului

lui împuțit,

vrea el să-i smulgă dinții

fără să-i deschidă gura,

să-l spânzure de limbă,

să-l dezmoștenească de tot,

pen’ că nu-i destul

să-i taie creierul

în bucăți.