degete mici
mă gândeam că toate scrisorile care ajung la tine au adresa mea pe ele, e doar greșeala poștașului. dar nu, mi se pare mâna destinului cea care poartă fiecare pagină scrisă cu degetele tale mici și cu fiecare zi ajung tot mai aproape de un mine de hârtie, un mine care n-a mai vrut să fie bucata ascuțită din noi, cuvintele pe care le înmoi în lapte și le guști cu degetele tale mici. acum sunt iar copil, învață-mă să cânt din fluier și să zbier că nu-mi ajunge marea la picioare, că nu mai simt nisipul sub tălpi. întreabă-mă de ce vreau să construiesc în fiecare zi castele de nisip, tu, cel care nu mai are adresă proprie de când s-a mutat de partea cealaltă a cerului.