În palma mea se ascunde o lume

îmi strâng seară de seară părul într-o   coadă de cometă cu unul dintre inelele lui Saturn îmi prind firele rebele pe sub unghii îmi intră praf de stele dintr-un veac la care am fost doar spectator, am scris cu degetul înmuiat în gură cifre romane pe cer și am deschis cu mișcări cât de lente s-a putut cutia pandorei în care am găsit oglinda de la nunta bunicii cea cu ramă de lemn peste care s-au scurs atâtea întrebări din vremea când bărbații purtau pantaloni largi și cămăși descheiate la gât de mâinile mele care au alunecat peste șoldurile copacului din livadă. am împletit trei crenguțe într-o coroniță perfectă pentru un hippiot și am deschis toate geamurile pământului ca să ajung la capătul celălalt al lumii pe drumul cel mai scurt să-mi agăț lumina de colțul lunii când aici se face dimineață.

la început nu înțelegea de ce, pentru ea, cerul se deschidea la ore fixe și de ce locul unde stătea, cu picioarele lipite de ciment, se deschidea spre cerul care nu mai era niciun pic de culoare, nu mai era nici suflet, doar casă de nori între bucăți de ochi, un clește care mi-a aranjat picioarele în seturi de cuvinte care mor azi mai puțin decât ieri, moare sub fiecare bucată din muntele tău cumpărat cu banii de pâine și așezat între blocuri – destul ca să nu mai plâng – îmi zboară pietre pe lângă urechi, îmi cad îngeri în palmă, mai e puțin și inima pleacă în căutarea sinelui care a încovoiat-o.

am ales să mă mut la două case de biblioteca județeană ca să văd în fiecare dimineață cum un bătrânel gârbovit intră în blocul de vizavi și-și scoate costumul mirosind a bomboane de mentă și nuci crude; îi văd aripile ascunse-ntre pleoapele mele, îi cad aripile peste călcâie, penele i se deschid sub degetele pe care le ascunde în mănuși putrezite, mi-e că bucățile mele de suflet nu mai reușesc să vindece lacrimile dintre roțile unui mecanism neuns de atâția ani, eu nu mai sunt la geamul meu au rămas doar ochi fără sprâncene, în fostele mele irisuri desprinse de retina care le-a protejat până ieri se citește anunțul de pe blocul de lângă biblioteca județeană; aici nu se vând suflete de îngeri bătrâni.

la capătul celălalt al podului pe care m-am născut s-a deschis o bucată de cer din care s-au rupt fărâmituri pe care nici nu mai știu cum să le numesc și pe care le înghit ca pe un tratament în ultimele 2 jumătăți de secundă în care ziua se rupe de noapte atât de repede și atât de aproape că începe să se simtă câte o bucată din mine în fiecare stea pe care o prinzi la mijlocul unei cruci desenate în lemn cu degetele unite.

pe bulevardul magheru s-a născut o fetiță cu ochii negri ca cerneala scursă din stiloul meu pe foaie când scrie că pe bulevardul magheru s-a născut o fetiță. a uitat-o mă-sa, o cerșetoare pe care o vezi pe la toate colțurile că întinde mâna, în cutia asta de carton cu găuri pentru ventilație. în locul fetiței ăsteia, aș pune un cățeluș, în cutia asta, aș duce cățelușul acasă; fetița plânge cu lacrimi curate și țipete care se ițesc printre celelalte cutii de carton puse acolo de vecinii atât de grijulii și de atenți încât n-au auzit țipetele isterice ale mamei când golanii au vrut să-i ia copilașul.

sâmbăta asta o să-mi bag degetele-n urechi și n-o să mai aud cum crește iarba prin toate crăpăturile pământului și cum moare câte puțin prin mine și prin tine sâmbăta asta n-o să mai fie Sâmbăta Morților ca săptămâna trecută iar mamaie n-o să mai facă pungi ca să dea de pomană o să mă dea pe mine cu un pachețel nici prea mare dar nici mic de întrebări legat de gleznă o să mă dea la capătul celălalt al lumii ca să nu mai pot să mă-ntorc niciodată la blocușorul unde am stat până la vreo 2 noaptea trecută și am tricotat șosete pentru homeleșii care mi-au dat târcoale azi-dimineață în vis desculți ca-ntotdeauna cu urme de cal pe spate cu desene ca alea din lanurile de porumb de-a lungul coloanei vertebrale.