cruciș
la capătul celălalt al podului pe care m-am născut s-a deschis o bucată de cer din care s-au rupt fărâmituri pe care nici nu mai știu cum să le numesc și pe care le înghit ca pe un tratament în ultimele 2 jumătăți de secundă în care ziua se rupe de noapte atât de repede și atât de aproape că începe să se simtă câte o bucată din mine în fiecare stea pe care o prinzi la mijlocul unei cruci desenate în lemn cu degetele unite.