În palma mea se ascunde o lume

ceasul din turn se zbate de parcă ciorile-l strâng de gât miroase a mortar miroase a suflete-ncinse pe asfalt de unde știu imaginea asta mă conformez la ce?la cine? zgura de pe podea se rupe în două la tic în trei la tac mă strânge papionul mi l-a prins sor-mea de guler c-un bold mă rog la toți sfinții să nu-mi intre-n gât când beau tequilla din sticla asta care miroase a brânză uitată pe raftul de sus lângă vinilurile cu freddiemercuryșialicecooper m-aș sui cu plăcere în pod ca să văd d-acolo cum vine apocalipsa peste tine norod cu sârmă ghimpată și dungi mi se duce vestea de la 12 la 3 icnesc dintre două bucăți de pământ la doi metri sub mine stă nabokov și-și strânge papionul nu sor-sa i-l strânge și-i bagă în gât un bold ceasul din turn nu mai bate de-o oră nu mai miroase ”a suflete-ncinse pe asfalt” nu mă mai conformez mă umplu de zgură și de mine.

Se născuse prea devreme în dimineața aia. Nu mai era nimeni în jurul lui, iar el, care toată viața voise să simtă ce nu se poate simți, să miroasă ce nu se poate mirosi, să audă ce nu se poate auzi, era acum speriat că nu poate nici măcar să-și miște degetele de la picioare. Îl cuprinsese o amorțeală ciudată care i se răsfrângea până în stomac și înapoi în tarsiene și metatarsiene. Nu credea că se dematerializase când călcase strâmb pe marginea blocului. Ce idee! Vedea clar înainte bulvardul, ACR-ul și Toledo. S-ar putea să fie încă pe marginea blocului ăluia. Parcă și miroase ciudat. Se aud valuri. Fast-food-ul de peste stradă se transformă în stabilopod, iar ciorile care croncăneau ceva mai încolo, pe la etajul 9, pe pervazul orfanilor ălora, sunt acum pescăruși. Ce na...?! Mașinile nu mai alunecă pe șosea, ci pe linia unde cerul se pupă cu marea. (”A se săruta” ar fi fost mult prea pretențios pentru el.) N-o să mai vadă niciodată așa ceva. De fapt, nici nu-i foarte sigur că asta exi...

La început, scris cu litere chirilice, era mesajul unei femei către soțul ei plecat în Afganistan. La început, scris cu litere chirilice, era mesajul unei mame care s-a sinucis către copilul ei. La început, scris cu litere chirilice, era răspunsul unei fete îndrăgostite către el. La început, scris cu litere chirilice, era un mesaj aruncat în mare acum cca. 2 decenii. Și deasupra tuturor, era scris cu hieroglife momentul cheie în care lumea nu va mai fi. Dacă mă pui pe mine să descifrez literele chirilice, o să-ți spun ce vreau eu, dat fiind că niciunul dintre noi nu știe alfabetul ășta. Dar tu nu, tu chemi un specialist să-ți citească mesajele de dragoste de pe marginea sufletului. De ce ? Pentru că ți-e frică să nu-ți scape ceva, să nu înțelegi greșit intențiile celui care a scris. Deja mă plictisește felul   tău de a fi. Îmi vine să mă izbesc de pereți și să scot pe urechi tot sângele ăla care mă face să vreau să te urmez. Ți-e frică, omule...

sertarul de la patul nostru dublu scârțâie de ceva vreme mi-am aruncat pe umăr o funie vin să salvez ce-a mai rămas din mina de cărbune de lângă satul în care sertarele scârțâie cu fiecare zgâlțâitură de cutremur le e frică tuturor de vânt le e frică să nu le fure mucegaiul și igrasia de pe buze și să-i învețe mai știu eu ce olandeză afurisită că-i frig în cârciuma asta de peste drum și-mi îngheață mâna pe paharul cu mojito aiurea fumez un fir de păpădie și asta numai ca să mă-ncălzesc mereu am fost alergică la fumul de țigară mi se pune un dop de plută în capul pieptului și mi se urcă până-n creier narcoticul ăla (fir-ar să fie) de la care îmi cresc aripi cu sârmă ghimpată pe margini îmi iau zzzzzborul adorm în aer mă agăț cu mâinile înapoi mâinile se umplu de sevă de om și de țesuturi nervoase care zvâcnesc de la est la vest de la 2 la 6 4h în care mâinile mele se transformă și se crapă din părți și se aruncă peste lume ca s-o murdărească așa și aripile pe care le-am...