degete mici

mă gândeam că toate scrisorile care ajung la tine au adresa mea pe ele,

e doar greșeala poștașului.

dar nu, mi se pare mâna destinului cea care poartă fiecare pagină

scrisă cu degetele tale mici și cu fiecare zi

ajung tot mai aproape de un mine de hârtie,

un mine care n-a mai vrut să fie

bucata ascuțită din noi,

cuvintele pe care le înmoi în lapte și le guști

cu degetele tale mici.

acum sunt iar copil, 

învață-mă să cânt din fluier și să zbier

că nu-mi ajunge marea la picioare,

că nu mai simt nisipul sub tălpi.

întreabă-mă de ce vreau să construiesc

în fiecare zi castele de nisip, tu,

cel care nu mai are adresă proprie

de când s-a mutat de partea cealaltă a cerului.