00.03 stinge lumina



când cerul & pământul erau una sau alta pe lume
eu eram vântul care rupea palmierii din hawaii
și răcorea fețele arse la theend-ul zilei
eu eram focul care se materializa între 2 și 4
din pământ și apă ca să ardă ieri ochii ăia
infecți care se rup din cerul gurii mele și
se sparg în ¾ grame de nicotină înfășurată-n
fire puse la uscat.

la marginea orașului din pumnii mei sunt agățate felicitări rupte &
fluturi supraîncărcați cu electricitate care dau din aripi.

doar azi mă caută pădurea ca să ungă
o bucată de lemn cu mine &
să-și arunce frunzele peste lună &
să facă-ntuneric.


Comentarii

  1. Simina S9 ianuarie 2016 la 07:40

    ce frumoase poezii ! ai într-adevăr talent, mai mult talent decât mă așteptam să găsesc în poeziile moderne. Bravo !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ego12 ianuarie 2016 la 10:26

    Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

sertarul de la patulnostruscârțâie

sertarul de la patul nostru dublu scârțâie de ceva vreme mi-am aruncat pe umăr o funie vin să salvez ce-a mai rămas din mina de cărbune de lângă satul în care sertarele scârțâie cu fiecare zgâlțâitură de cutremur le e frică tuturor de vânt le e frică să nu le fure mucegaiul și igrasia de pe buze și să-i învețe mai știu eu ce olandeză afurisită că-i frig în cârciuma asta de peste drum și-mi îngheață mâna pe paharul cu mojito aiurea fumez un fir de păpădie și asta numai ca să mă-ncălzesc mereu am fost alergică la fumul de țigară mi se pune un dop de plută în capul pieptului și mi se urcă până-n creier narcoticul ăla (fir-ar să fie) de la care îmi cresc aripi cu sârmă ghimpată pe margini îmi iau zzzzzborul adorm în aer mă agăț cu mâinile înapoi mâinile se umplu de sevă de om și de țesuturi nervoase care zvâcnesc de la est la vest de la 2 la 6 4h în care mâinile mele se transformă și se crapă din părți și se aruncă peste lume ca s-o murdărească așa și aripile pe care le-am...
Citiți mai multe

Golani

pe bulevardul magheru s-a născut o fetiță cu ochii negri ca cerneala scursă din stiloul meu pe foaie când scrie că pe bulevardul magheru s-a născut o fetiță. a uitat-o mă-sa, o cerșetoare pe care o vezi pe la toate colțurile că întinde mâna, în cutia asta de carton cu găuri pentru ventilație. în locul fetiței ăsteia, aș pune un cățeluș, în cutia asta, aș duce cățelușul acasă; fetița plânge cu lacrimi curate și țipete care se ițesc printre celelalte cutii de carton puse acolo de vecinii atât de grijulii și de atenți încât n-au auzit țipetele isterice ale mamei când golanii au vrut să-i ia copilașul.
Citiți mai multe

răspuns

la început nu înțelegea de ce, pentru ea, cerul se deschidea la ore fixe și de ce locul unde stătea, cu picioarele lipite de ciment, se deschidea spre cerul care nu mai era niciun pic de culoare, nu mai era nici suflet, doar casă de nori între bucăți de ochi, un clește care mi-a aranjat picioarele în seturi de cuvinte care mor azi mai puțin decât ieri, moare sub fiecare bucată din muntele tău cumpărat cu banii de pâine și așezat între blocuri – destul ca să nu mai plâng – îmi zboară pietre pe lângă urechi, îmi cad îngeri în palmă, mai e puțin și inima pleacă în căutarea sinelui care a încovoiat-o.
Citiți mai multe